Informatii de interes public

Noutati

------- 26.03.2018 -------

Luptătorii au luat medalii la Târgu Mureș. CSM Craiova, pe primul loc la fete



------- 07.03.2018 -------

Echipa de junioare s-a impus în prima etapă a Campionatului Național



------- 28.02.2018 -------

Trei medalii pentru pugiliștii lui Cucu



------- 19.06.2017 -------

Alexandru Coman și Robert Gună și-au disputat finala Campionatului Național U12!



------- 12.06.2017 -------

Adina Irimia, campioană națională la cadeți



------- 08.05.2017 -------

Vasile Braia a ocupat locul trei la Turul Devei



------- 24.04.2017 -------

Argint național pentru judoka Dorina Prejbeanu



------- 24.04.2017 -------

Pugiliștii au luat un aur și un bronz de la Cupa României de Tineret



------- 20.03.2017 -------

Luptătorii cadeți s-au calificat în finală



------- 20.03.2017 -------

Cinci medalii naționale pentru mărșăluitoare






 


 

 

 

Pagina precedenta...

10.07.2014

     Mărşăluitoarele, din nou în lupta pentru medaliile naţionale

     Federaţia Română de Atletism a programat pentru sfârşitul acestei săptămâni Campionatul Naţional de 20 km marş(S, T, J1), ce se va desfăşura în capitală. Competiţia va reuni cei mai buni practicanţi ai marşului din ţară care se vor întrece pentru una dintre medaliile naţionale puse în joc. Clubul nostru va fi reprezentat doar în probele feminine, de către Ştef Claudia, pregătită de Sebastian Ştef, Enache Georgiana, Arvatu Neli, Manolache Liliana şi Băţilă Alina, toate fiind pregătite de Gabriela Ustabacieff. În actualul an competiţional, mărşăluitoarele s-au comportat bine la toate concursurile aflate pe calendarul federaţiei de atletism, aducând mai multe medalii naţionale în vitrina clubului. Atât în cursele individuale cât şi clasamentele pe echipe, sportivele noastre nu au dezamăgit, s-au menţinut mereu în plutonul fruntaş, aspect ce se vrea repetat şi pentru competiţia din acest week-end. Premisele sunt bune, iar totul va ţine numai de forma pe care mărşăluitoarele craiovene o vor arăta sâmbătă, în capitală. „ Mergem cu încredere la Bucureşti. Anul acesta am obţinut un număr bun de medalii, pe care dorim să îl mărim cu noi performanţe în competiţia de sâmbătă. Este Campionatul Naţional de 20 de km marş, o probă puţin mai lungă, de anduranţă, dar sportivele noastre sunt pregătite. Sperăm să ne întoarcem cu cât mai multe medalii, acum rămâne de văzut ce rezultate vom înregistra.”, a declarat Gabriela Ustabacieff, antrenoarea fetelor de la marş. Altfel, în acest sfârşit de săptămână, tot la Bucureşti, va avea loc şi a doua etapă naţională a Campionatului de Juniori II, la care CSM Craiova va trimite un singur sportiv, Lozan Radu. Atletul va participa în probele de 200 şi 400 de metri plat.

09.07.2014

     Secţia de hipism, “resuscitată” după o pauză de 15 ani

     Bănia a fost de-a lungul timpului un pol important pentru fenomenul ecvestru autohton. Numeroase finale de campionat naţional, ediţii ale Cupei României, dar şi concursuri internaţionale au fost organizate de hipodromul craiovean, iar sportivii secţiei de echitaţie din cadrul clubului nostru au fost consecvent printre premianţii competiţiilor de călărie. De la înfiinţarea secţiei şi până la ultima participare la un campionat naţional, CSM Craiova a strâns un total de 8 titluri naţionale, două medalii de argint şi una de bronz, dar şi distincţii pe plan internaţional. În ultimii 15 ani, deşi caii au fost păstraţi în baza de la hipodrom şi au fost îngrijiţi în mod constant, problemele cu afilierea la Federaţia Ecvestră Română au făcut ca secţia de călărie a clubului nostru să intre în declin, iar în această perioadă nu s-au mai înregistrat participări craiovene la competiţiile de echitaţie din circuitul naţional. Lucrurile urmează să intre pe făgaşul normal în viitorul apropiat, deoarece conducerea clubului CSM Craiova a reuşit de curând să obţină acordul federaţiei de specialitate pentru reafiliere, iar la sfârşitul acestei săptămâni Surugiu Marius, împreună cu calul Graţiela, vor bifa prima prezenţă a Băniei, după o pauză de 15 ani, în întrecerile de hipism. Delegaţia clubului nostru va fi prezentă în intervalul 11-13 iulie la Sibiu, unde clubul sportiv municipal local va organiza Marele Premiu al Sibiului, competiţie ce se află pe calendarul naţional al federaţiei ecvestre. Având în vedere intervalul considerabil în care nu au mai existat sportivi care să ia parte la concursurile de călărie, pretenţiile nu sunt mari pentru competiţia din acest week-end, dar evenimentul va fi unul important pentru secţia de echitaţie care va reveni astfel pe coordonatele fireşti. “Este vorba despre un concurs de călărie la Sibiu, desfăşurat în perioada 11-13 iulie, la care va participa din partea clubului nostru ca sportiv Surugiu Marius şi calul Graţiela. Competiţia face parte din circuitul naţional de seniori al Federaţiei Ecvestre Române şi este organizată de CSM Sibiu, sub denumirea de Marele Premiu al Sibiului. Evenimentul va fi unul deosebit de important pentru secţia noastră de hipism, deoarece este prima întrecere de echitaţie la care clubul nostru participă după mai bine de 15 ani. Am reuşit de curând să ne reafiliem la Federaţia Ecvestră Română şi vom începe uşor-uşor să reluăm activitatea competiţională în cadrul acestei secţii. Pornim cu competiţia de la Sibiu, care noi sperăm că va fi de bun augur. Nu avem aspiraţii mari de la primul concurs, ţinând cont de perioada îndelungată în care nu am avut prezenţe la întrecerile de călărie, dar sperăm să avem o prestaţie notabilă. Încercăm să reînnodăm tradiţia acestui club în probele de hipism, este păcat că nu au mai existat sportivi care să participe la competiţiile naţionale în ultimii 15 ani, deşi caii au fost îngrijiţi şi păstraţi în cadrul bazei de la hipodrom. Ne bucură faptul că am reuşit să reabilităm această secţie şi sperăm ca odată cu trecerea timpului să apară şi performanţele.”, a declarat Raluca Vădeanu, directorul adjunct al CSM Craiova.

26.06.2014

     Ioana Roşca, încrezătoare înainte de Wimbledon: „Îmi doresc să ajung în fazele superioare”

     Campioana de la Roland Garros, în proba de dublu a junioarelor, a plecat cu încredere spre Londra, acolo unde se află în plină desfăşurare întrecerile seniorilor din cadrul legendarului turneu de pe pământ englez. Ioana Roşca se va aventura la competiţia de mare şlem în probele rezervate juniorilor, cum a făcut-o, chiar foarte bine, şi la Roland Garros, când a realizat o premieră pentru tenisul craiovean. Competiţia din capitala Regatului Unit va fi cel puţin la fel de dificilă ca cea din „Hexagon”, iar la nivelul notorietăţii se află pe o treaptă mai înaltă, datorită tradiţiei şi istoriei turneului pentru poporul britanic. Însă aceste aspecte nu o sperie pe sportiva noastră, dimpotrivă îi conferă motivaţia necesară pentru a izbuti un nou rezultat de lăudat. Meciurile din prima rundă a juniorilor de la Wimbledon sunt programate pentru sâmbătă, zi în care şi Ioana îşi va face apariţia pe terenurile Londrei, dar fără să îşi cunoască adversara încă deoarece împerecherea jucătorilor pentru etapa inaugurală nu s-a stabilit până la ora actuală. Ioana se va înscrie şi în proba de dublu şi speră să ajungă în ambele întreceri cât mai departe. „ Nu va fi un turneu deloc uşor. Suprafaţa de iarbă nu este preferata mea, deoarece în România sunt foarte puţine terenuri cu iarbă pentru a mă putea pregăti. Sper să trec repede peste perioada de acomodare şi mai ales să încep cu bine turneul, să ies fără emoţii din primul tur. Anul trecut am încheiat competiţia în turul doi, nu am ajuns unde mi-am propus, însă acum voi încerca să am un parcurs cât mai lung, atât la simplu cât şi la dublu. Prima rundă este programată pentru sâmbătă, adversarul nu îl cunosc încă pentru că nu s-au terminat meciurile din calificări şi tabloul nu este făcut. Aştept să văd cu ce jucătoare voi pica în turul de debut, sper să evit una dintre favorite.”, a declarat Ioana Roşca, înainte de plecarea spre Londra.

 

25.06.2014

     Mărşăluitoarea Costea, argint naţional la copii

     Micuţii performeri ai atletismului autohton s-au întâlnit luni şi marţi în capitală, pentru a-şi împărţi medaliile naţionale din acest an, la competiţia rezervată vârstei lor. În delegaţia craioveană s-a aflat şi o sportivă a clubului nostru, Costea Elena, practicantă a marşului, sub îndrumarea antrenoarei Ustabaceff Gabriela, care şi-a revendicat o medalie de argint, în proba de 1 km marş, la categoria copiilor 1. Micuţa sportivă a CSM Craiova a încheiat cei 1000 de metri în 4 minute 49 de secunde şi 53 de sutimi şi este o atletă de viitor, care are premise bune pentru performanţă. “ Este foarte bine pentru ea că a reuşit să îşi adjudece o medalie. La această vârstă, orice clasare pe podium este o fericire pentru ei. Elena este o atletă talentată ce poate avea un viitor luminos în atletism, dacă se va ţine de treabă.”, a declarat antrenoarea performerei, Ustabaceff Gabriela.

 

22.06.2014

     Aur naţional pentru Piţigoi, bronz pentru Manolache

     Finala campionatului naţional de atletism la juniori I s-a dovedit o competiţie prolifică pentru doi dintre sportivii noştri, care au intrat în acţiune în prima zi a reuniunii atletice. Manolache Liliana, atletă pregătită de Ustabaceff Gabriela, a deschis „salba” de medalii printr-o clasare pe podium în proba de 10 km marş, care i-a adus la gât o distincţie de bronz. Sprinterul Piţigoi Ioan a adăugat o nouă medalie în contul clubului nostru, una foarte strălucitoare. Antrenat de fosta mare atletă a Băniei Cojocaru Cristiana, atletul vâlcean aflat în legitimare cu clubul nostru, s-a încununat cu titulatura de campion naţional la categoria juniorilor I, impunându-se într-una dintre cele mai spectaculoase şi îndrăgite probe a atletismului, cea de 100 de metri. Piţigoi a trecut linia de sosire după 10 secunde şi 77 de sutimi, timp ce i-a adus prezenţa pe prima treaptă a podiumului. La concursul de la Bucureşti, din partea CSM Craiova a mai participat şi Manolache Bogdan care s-a clasat pe locul cinci în proba de 10 km marş.

 

20.06.2014

     Titlu balcanic pentru Niţuleasa

     Vatra Dornei a găzduit în urmă cu câteva zile Campionatul Balcanic de Alergare Montană, care s-a dovedit un prilej bun pentru atleţii români de a-şi trece în repertoriu noi medalii. Una dintre medaliile puse la bătaie a ajuns şi în Bănie, prin intermediul sportivei noastre, Niţuleasa Alina. Aceasta a contribuit cu rezultatul de la individual în clasamentul pe echipe, unde în proba de 8 km feminin România a urcat pe prima treaptă a podiumului. În componenţa Dragomir Denisa, Petrescu Nicoleta, Ologu Andra şi Niţuleasa Alina formaţia tricoloră a devansat în ierarhia realizată echipelor reprezentantele Bulgariei şi Turciei, încoronându-se astfel cu titlul balcanic. „ Nu a fost o cursă deloc uşoară, traseul a fost dificil. La individual nu am reuşit mare lucru, dar am punctat pentru echipe şi am urcat împreună cu colegele mele pe prima treaptă a podiumului. Orice medalie este binevenită, mai ales atunci când vine vorba de aur.”, a declarat Niţuleasa Alina despre performanţa reuşită la balcaniada de alergare montană.

 

20.06.2014

     Theo Matican, la o nouă reuşită internaţională

     În decursul săptămânii trecute, între 14 şi 15 iunie, la Elzach, Germania, s-a desfăşurat o etapă de Cupă Europeană la ciclism, atât pentru sportivii normali cât şi pentru cei cu dizabilităţi. În acest sens, la a doua categorie, Theo Matican, sportivul special al clubului nostru, a pedalat demonstrând o voinţă de fier alături de paraciclişti aflaţi la vârsta senioratului şi mult mai experimentaţi, însă asta nu l-a împiedicat să obţină un rezultat meritoriu. Din totalul celor 18 sportivi prezenţi la linia de start, Theo a fost mai bun ca opt din ei, în clasamentul general revenindu-i poziţia a zecea, iar la categoria T2, paraciclistul craiovean s-a clasat pe locul al şaptelea. Performanţa de pe pământ nemţesc i-a adus lui Theo primele puncte UCI, în număr de trei, acestea fiind unitatea de măsură pentru stabilirea ierarhiei europene şi mondiale, dar şi pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, în cazul sportivului nostru a celor paralimpice. Dintre cicliştii români, doar Eduard Novak şi Eduard Grosu au mai reuşit să puncteze în clasamentul UCI în competiţia de la Elzach. Cursa amintită a fost compusă dintr-un traseu cu schimbări de mediu, în sensul că a doua jumătate a întrecerii s-a consumat în urcare, ceea ce a sporit gradul de dificultate a concursului. „ Deşi el nu a avut decât două ore de antrenament în căţărare pentru că i-am refăcut tricicleta, Theo s-a descurcat de minute la concursul din Germania. În prima jumătate de cursă la contra-timp individual a avut un parcurs excelent, dar în partea a doua a cursei, fiind în căţărare, i s-a cam terminat benzina. Noi suntem foarte mulţumiţi de evoluţia lui, a avut o clasare bună ţinând cont de vârsta pe care o are şi vârsta adversarilor pe care i-a înfruntat. Dorim să îi mulţumim domnului preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, Nicolae Plugaru, pentru sprijiniul financiar pe care ni l-a acordat, din banii proprii, pentru a putea face deplasarea la Elzach. Va urma o nouă etapă în căţărare, într-un oraş din Slovacia, apoi una în Spania, unde noi credem că ne vom prezenta mult mai bine. Vom pleca într-un cantonament de pregătire specific pentru asemenea curse şi ne vom încărca bateriile pentru competiţiie ce urmează.”, a declarat Sorin Matican, tatăl lui Theo.

 

19.06.2014

     Atleţii CSM Craiova merg la Campionatul European pe echipe

     Aruncătorii Sorescu, “Struţul” şi fondistul Ştefana sunt pregătiţi pentru Campionatul European pe echipe
     Din echipa tricoloră ce va face deplasarea către Tallin, capitala Estoniei, ce va organiza în intervalul 21-22 iunie întrecerea europeană pe echipe, fac parte şi patru sportivi ce sunt legitimaţi la clubul nostru. Graţie rezultatelor bune de la ultimele concursuri naţionale, Sorescu Ileana, Sorescu Cosmin, Ştefana Andrei şi Marian Oprea, au fost cooptaţi în delegaţia română care va participa începând cu 21 iunie la competiţia europeană pe echipe, unde fiecare atlet va contribui cu un anumit punctaj, în funcţie de locul pe care se va plasa la finalul fiecărei probe individuale. Premiile vor fi acordate astfel la nivel de ţară, deoarece performanţele sportivilor în sine nu vor fi recompensate, toate rezultatele acestora urmând să fie concentrate într-un singur etalon de diferenţiere, care va avantaja echipa de care aparţin. Soţii Sorescu vor reprezenta principalul stâlp de sprijin al României în probele de aruncări, iar atât Ileana cât şi Cosmin speră să ajute cu cât mai multe puncte echipa tricoloră. “ Mergem cu încredere la campionatul european pe echipe. Avem experienţă în acest sens, deoarece am participat şi la ediţiile precedente. Suntem încântaţi că putem ajuta România să ocupe un loc fruntaş la o întrecere europeană şi de aceea vom încerca să avem evoluţii bune, chiar dacă suntem la o vârstă înaintată.”, au declarat “coloşii” aruncărilor din Bănie. De asemenea, şi fondistul Ştefana Andrei, calificat pentru concursul de la Tallin în urma victoriei obţinute în proba de 3000 de metri din ultima etapă naţională a seniorilor, îşi doreşte să facă o cursă bună, prin care să contribuie cu puncte la poziţia României din clasament. “ M-am calificat după cursa din ultimul concurs naţional. Sunt bucuros că am prins echipa României pentru Campionatul European pe echipe şi sper că voi obţine un rezultat bun care să ajute delegaţia noastră în ocuparea unui loc bun.”, a afirmat Ştefana Andrei. Unul dintre oamenii de bază ai formaţiei tricolore, care are şanse la câştigarea probei individuale şi respectiv contribuirea cu un număr important de puncte, este fără îndoială Marian Oprea, triplusaltistul medaliat cu argint la JO 2004. Acesta pleacă cu gânduri optimiste către Tallin şi speră, ca împreună cu restul echipei, să strângă un punctaj care să le permită o clasare în prima partea a ierarhiei. “Este un concurs european şi ca atare va ridica un anumit grad de dificultate. Eu, la fel ca toţii colegii mei, doresc să avem o comportare cât mai bună, să adunăm puncte pentru a ocupa un loc în faţă. Nu va fi uşor de realizat, dar avem încredere că ne vom completa reciproc şi vom avea un rezultat mulţumitor.”, a spus Marian Oprea.

 

17.06.2014

     Roşca a început cu dreptul în Italia

     Jucătoarea noastră a pornit într­o nouă aventură, de data aceasta pe terenurile din "Cizmă"
     După competiţia încheiată în sferturi la Madrid, Ioana Roşca nu a stat mult fără emoţiile unui turneu, găsindu­şi un loc pe tabloul principal la concursul organizat la Civitavecchia, o localitate de pe teritoriul Italiei. Întrecerea face parte, la fel ca şi cea din capitala iberică, din circuitul de profesionişti al ITF şi însumează premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Craioveanca ce a adus în premieră un trofeu de juniori de la Roland Garros pentru tenisul din Bănie, a pornit în competiţia italiană de pe poziţia a opta în lista capilor de serie. Loc meritat şi demonstrat prin victoria din runda inaugurală, obţinută împotriva unei localnice. Ioana Roşca a trecut în două seturi de Jasmin Ladurner, fără să depună mare efort. Italianca a fost scoasă de pe tabloul turneului fără drept de apel, jucătoarea craioveană impunându­se la patru ghemuri diferenţă în ambele parţiale. Astăzi, Roşca va da piept în turul doi cu câştigătoarea meciului dintre italiencele Giulia Sartori şi Giorgia Testa, ambele fiind venite din calificări. " Continui cu turneele ITF pentru că trebuie să rămân la un nivel bun înainte de a merge la Wimbledon, unde voi concura în proba de juniori. În Madrid am pierdut în sferturi, am întâlnit o adversară mai experimentată, acum sper să ajung mai sus, cel puţin în semifinale. Ştiu că nu va fi uşor, dar încerc să îmi cresc jocul de la partidă la partidă.", a declarat Ioana Roşca, după primul meci din Italia.

 

16.06.2014

     O nouă medalie pentru Călina

     Atletul veteran din Bănie a devenit vicecampion naţional în proba de 10.000 de metri.
     Craioveanul Dumitru Călina şi­a trecut în cont o nouă performanţă notabilă în întrecerile interne ale veteranilor. Sâmbăta şi duminica trecută pe stadionul "Iolana Balaş" din Bucureşti s­a desfăşurat Campionatul Naţional "Masters Athletics", organizată de comisia atleţilor veterani din cadrul FRA. În proba de 10.000 de metri, categoria plus 55 ani, sportivul legitimat la CSM Craiova a trecut al doilea linia de sosire şi astfel şi­a completat vitrina de medalii cu încă una de argint. Cursa nu a fost deloc uşoară, deoarece vremea s­a dovedit un adversar în plus pentru concurenţi, fiind un grad ridicat de umiditate care a provocat o stare de zăpuşeală în atmosferă. În fine, nu s­au înregistrat probleme medicale sau de altă natură, întrecerile consumându­se după cursul firesc. Pentru Călina va urma acum o lungă perioadă de pregătire în vederea abordării naţionalelor de maraton din luna octombrie. Până atunci, veteranul craiovean are în program o cursă de 16 km la sfârşitul lunii august, la Corcova Trail Race, ce va urma un traseu variat, printre viile Podgoriei Corcova. " M­am simţit în formă pentru concursul de sâmbătă şi sunt bucuros că a venit medalia şi pe pistă, după cea obţinută în cursa de pe şosea. A fost o competiţie reuşită, bine organizată, vremea nu a fost ea în totalitate de partea noastră, dar am depăşit acest impediment şi ne­am dus cursele la bun sfârşit. Acum voi intra în programul de pregătire pentru campionatul naţional de maraton din octombrie, voi mai participa la un concurs în august, care impune un grad de dificultate mai ridicat, pentru că va fi o alergare pe altitudini diferite.", a declarat Dumitru Călina.

 

13.06.2014

     Finish în sferturi pentru Roşca, la Madrid

     Satisfacţia unei noi finale nu va fi resimţită de tenismena craioveană în capitala Spaniei. Ioana şi-a încheiat astăzi parcursul la turneul ITF(10.000 de dolari) de la Madrid în faza sferturilor. Cap de serie numărul patru, Maria Sakkari şi-a confirmat poziţia şi a trecut în două seturi de sportiva noastră. Totuşi, Ioana a pus probleme în prima parte a jocului, i-a luat patru ghemuri grecoaicei însă numai atât. În al doilea parţial, jucătoarea noastră a cedat mai uşor, adjudecând un singur ghem, iar favorita numărul patru a turneului îşi va continua parcursul în pofida craiovencei. Privind prin prisma faptului că este o întrecere de senioare, iar Ioana este încă la vârsta junioratului, nu sunt motive de îngrijorare la astfel de eşecuri, care fac şi ele parte din joc. Mai ales că a păşit pe terenurile din Madrid după ce încheiase recent o competiţie de marcă şi în acelaşi timp epuizantă la Paris, în care a triumfat, alături de Ioana Ducu, în proba de dublu junioare, în ciuda şanselor slabe acordate de specialişti la începutul turneului. În fine, pentru cea mai promiţătoare jucătoare a Băniei urmează o nouă schimbare de geografie. Roşca va porni săptămâna viitoare de la zero într-o nouă competiţie marca ITF, de data aceasta pe meleagurile Italiei.

 

12.06.2014

     Judoka U14 atacă medaliile naţionale

     Dacă în urmă cu o săptămână categoria U12 s-a aflat în centrul atenţiei la malul Mării Negre, în acest week-end a venit rândul juniorilor U14 să fie în prim-plan, la Bacău. Sâmbătă şi duminică se va desfăşura Campionatul Naţional de Judo U14, la care clubul nostru va trimite un număr de şase sportivi. Busu Alin(42 kg), Gogoşanu Daniel( 55 kg), Ursu Irinel(60 kg), Zamfir Alexandru(42 kg), Vasilescu Andreea(44 kg) şi Văduva Ionuţ(46 kg) se vor întrece la sfârşitul săptămânii în zona Moldovei, în încercarea de a prinde un loc pe podium, poate de a repeta performanţa colegilor mai mici cu doi ani care s-au întors cu titluri naţionale. Lupta de pe tatami nu va fi grea, însă antrenorul acestor copii are încredere în forţele lor. „Sperăm să facem o figură frumoasă şi la finala campionatului de U14. Nu va fi uşor, concurenţa este mare, însă sunt sigur că elevii mei vor da tot ce pot pentru o medalie. Sunt copii care muncesc mult la antrenament, care fac sacrificii pentru această meserie, şi trebuie să lase emoţiile deoparte la competiţiile oficiale, pentru că numai printr-o prezenţă pe podium, sau cel puţin în fazele superioare, le poate fi răsplătită munca.”, a declarat Nicola Adrian, antrenorul secţiei de judo a CSM Craiova.

 

11.06.2014

     De la Paris a ajuns la Madrid: Ioana Roşca, în sferturile unui turneu ITF

     Proaspătă campioană la Roland Garros, jucătoarea craioveană nu a avut timp de răgaz, marţi începând cursa într-un nou turneu. Roşca este concentrată în aceste momente pe terenurile din Madrid, în cadrul unei competiţii cu premii totale în valoare de 10.000 de dolari, din circuitul pro ITF, la care este cotată cu a opta şansă pe lista favoritelor. Cu un moral excelent, tenismena noastră a prins gust la victorii şi s-a calificat deja în sferturile de finală. În runda inaugurală, Ioana a trecut de localnica Marina Abajo, care s-a retras din probleme medicale în setul trei, după ce se impusese în prima parte cu 6-2, iar Ioana revenise categoric în setul secund, scor 6-0. Astăzi s-au consumat meciurile din turul secund, în care craioveanca a defilat în faţa franţuzoaicei Boualem Josephine cu o victorie adjudecată în două seturi: 6-0, 6-4. Prin acest rezultat, Roşca a acces în faza sferturilor de finală, unde va întâlni mâine a patra favorită la trofeu, jucătoarea de origine greacă Maria Sakkari, care a trecut în a doua rundă de spanioloaica De La Torre-Sanchez Rocio, scor 7-5, 6-4.

 

Pagina urmatoare...

Ministerul Tineretului si Sportului
Federatia
Romana de
Atletism
Federatia
Romana de
Box
Federatia
Ecvestra
Romana
Federatia
Romana de
Ciclism
Federatia
Romana de
Judo
Federatia
Romana de
Lupte
Federatia
Romana de
Radioamatorism
Federatia
Romana de
Sah
Federatia
Romana de
Scrima
Federatia
Romana de
Tenis
Ministerul
Tineretului si
Sportului