Informatii de interes public

Noutati

------- 19.08.2019 -------

Vlad Gruia, pe podiumul național la călărie



------- 26.03.2018 -------

Luptătorii au luat medalii la Târgu Mureș. CSM Craiova, pe primul loc la fete



------- 07.03.2018 -------

Echipa de junioare s-a impus în prima etapă a Campionatului Național



------- 28.02.2018 -------

Trei medalii pentru pugiliștii lui Cucu



------- 19.06.2017 -------

Alexandru Coman și Robert Gună și-au disputat finala Campionatului Național U12!



------- 12.06.2017 -------

Adina Irimia, campioană națională la cadeți



------- 08.05.2017 -------

Vasile Braia a ocupat locul trei la Turul Devei



------- 24.04.2017 -------

Argint național pentru judoka Dorina Prejbeanu



------- 24.04.2017 -------

Pugiliștii au luat un aur și un bronz de la Cupa României de Tineret



------- 20.03.2017 -------

Luptătorii cadeți s-au calificat în finală



------- 20.03.2017 -------

Cinci medalii naționale pentru mărșăluitoare






 


 

 

 

Pagina precedenta...

30.03.2014

     „Piciul” s-a încălzit pentru Campionatul European

     Maratonistul legitimat la CSM Craiova nu a reuşit să îşi îndeplinească dorinţa pentru mondialele de semi-maraton, aceea de a intra în primii 20. Marius Ionescu a încheiat cursa de 21 de km şi 975 de metri într-o oră, 3 minute si 53 de secunde, trecând linia de sosire pe locul 57. Dacă iniţial „Piciul” nu planificase acest concurs în programul de pregătire, pe parcurs a luat decizia să participe şi la mondialele de semi-maraton, dar principalul obiectiv pentru anul acesta va fi la Campionatul European de Atletism, unde va alerga în proba de maraton. „ Spre deosebire de alte ediții, concursul de las Copenhaga a fost mai tare. Asta datorită şi traseului stabilit de organizatori, dar şi a vremii. Totul a fost favorabil pentru o cursă tare. Din punctul meu de vedere a fost un concurs reușit, chiar dacă nu mi-am făcut record personal. Am câștigat viteza care îmi trebuie pentru maratonul de la Campionatul European, iar acum rămâne sa încep pregătirea special pentru această competiţie.”, a declarat Marius Ionescu. Câştigătorul Campionatului Mondial de Semi-Maraton de la Copenhaga a fost kenyanul Geoffrey Kipsang Kamworor, care şi-a surclasat adversarii cu un timp de 59 de minute şi 8 secunde.

24.03.2014

     Marius Ionescu caută un loc în primii 20 la Mondialul de Semi-Maraton

     „Piciul” se află în faţa primei competiţii de anvergură internaţională din acest an, după ce a efectuat un cantonament de pregătire destul de lung pe teritoriul Kenyei, unde a întâlnit şi s-a antrenat alături de atleţi desăvârşiţi, campioni olimpici şi mondiali în probele de anduranţă. Maratonistul legitimat la CSM Craiova va concretiza beneficiile pregătirii în Kenya, la sfârşitul acestei săptămâni, în Danemarca. Copenhaga a fost desemnată drept gazdă pentru Campionatul Mondial de Semi-Maraton, ediţia 2014, competiţie ce constă în alergarea unei distanţe de 20 de km şi 975 de metri. Cu încredere, dar în acelaşi timp şi rezervat în declaraţii, Marius Ionescu vizează un loc în top 20 la întrecerea de duminică, din capitala Danemarcei. „Obiectivul meu pentru mondialul de semi-maraton va fi un loc în primii 20, dar în principal vreau să fac o cursă cât mai bună. Am schimbat planul de pregătire, cel iniţial necuprinzând acest concurs, şi vom vedea la ora competiţiei cum stau cu forma sportivă. În general mă simt bine, nu am probleme de sănătate sau accidentări. Aştept să mă desfăşor, iar la finalul cursei vom trage concluziile.”, a declarat Marius Ionescu.

24.03.2014

     Radu Ingrid, locul trei la Trofeul Agronomia

     Tenismena clubului nostru şi-a respectat blazonul la competiţia organizată de Federaţia Română de Tenis în perioada 15-21 martie la Bucureşti. Trofeul Agronomia – BCR Asigurări de Viaţă, concurs clasificat cu categoria I de către federaţia de specialitate, s-a încheiat cu o clasare pe poziţia a treia pentru Radu Ingrid, jucătoare de tenis legitimată la CSM Craiova. Craioveanca pregătită de Alex Banciu a participat la întrecerea de senioare şi a pornit în această competiţie cu a treia şansă la câştigarea trofeului. Radu Ingrid a început turneul în faza turului doi, unde a trecut de tenismena Constantin Lorena, cu scorul de 6-2, 6-3. Calificată în sferturi, Ingrid a dat piept cu Abibula Emel, favorita numărul cinci, de care a dispus în două seturi, 6-1, 6-0. În semifinale jucătoarea clubului nostru a servit în compania tenismenei cotate cu prima şansă la câştigarea trofeului, Simion Oana, iar Ingrid a cedat în două seturi, ambele pierdute cu scorul de 6-2. La acest turneu au participat 28 de jucătoare din ţară, iar rezultatul obţinut de Radu Ingrid s-a conformat obiectivului prognozat. „Este un rezultat bun ţinând cont că este singura senioară din Dolj. A avut a treia şansă la trofeu şi a venit pe locul trei, deci nu putem spune că a ratat obiectivul propus, deşi era frumos să prindă o finală. Ne doream să jucăm finala, dar important este că am făcut un turneu bun. Vom continua să muncim şi sperăm să avem rezultate din ce în ce mai bune.”, a declarat Alex Banciu, antrenorul secţiei de tenis a CSM Craiova.

24.03.2014

     Am umplut podiumurile la naţionalele de marş!

     Mărşăluitorii clubului nostru au participat duminica trecută la campionatul naţional de marş pe şosea(seniori, tineret, juniori şi copii), organizat la Reşiţa, oraş ce a nutrit o tradiţie pentru aceste întreceri în ultimii ani. Şi în acest an, zona Banatului le-a priit craiovenilor, în special sportivilor de la CSM Craiova. Cu un sac plin de medalii s-au întors mărşăluitorii clubului nostru de la Reşiţa, printre care se află trei distincţii de aur, două de argint şi cinci de bronz. Un total de zece medalii, dintre care şase la întrecerile individuale şi patru la probele pe echipe, obţinute graţie următoarelor rezultate: Ştef Claudia(locul I – senioare, 20 km marş), Niţuleasa Alina(locul II – senioare, 20 km marş), Enache Georgiana(locul III – senioare, 20 km marş), Manolache Liliana(locul III – tineret, 20 km marş), Costea Speranţa(locul III – copii 1, 1 km marş), Manolache Bogdan(locul III – juniori 2, 10 km marş), Ştef Claudia, Niţuleasa Alina, Enache Georgiana( locul I – echipe senioare, 20 km marş), Manolache Liliana rvatu Adriana, Băţilă Alina(locul I – echipe tineret, 20 km marş), Manolache Liliana, Arvatu Adriana, Băţilă Alina(locul II – echipe senioare, 20 km marş), Aniţoaie Cosmin, Diaconu Robert, şi Petrişor Alexandru(locul III – echipă juniori I, 10 km marş). Sportivii amintiţi sunt pregătiţi de Ustabaceff Gabriela, Ilie Elena, Justinian Chirilă, Cristiana Cojocaru, Ştef Claudia şi Ştef Sebastian. De scos în evidenţă este faptul că podiumul la senioare a fost ocupat în întregime de către CSM Craiova, iar în întrecerea pe echipe tot clubul nostru a „rezervat” primele două poziţii ale ierarhiei. În ansamblu, rezultatele obţinute de mărşăluitori la Campionatul Naţional de la Reşiţa au un aspect benefic atât în mod cantitativ, dar şi calitativ, fiind o performanţă notabilă pentru atletismul craiovean contemporan. „ Este îmbucurător pentru noi faptul că s-a obţinut un număr considerabil de medalii la naţionalele de marş. Este încă o performanţă notabilă reuşită de sportivii clubului nostru, un adevărat galop de sănătate reuşit de mărşăluitorii de la CSM Craiova, de care Craiova atletică trebuie să ţină seama. În aceste zile mai puţin prolifice pentru atletismul din Bănie orice medalie este importantă, iar clubul nostru reuşeşte să menţină steagul sus în competiţiile naţionale.”, a declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova. Altfel, Ştef Claudia şi Niţuleasa Alina vor participa pe 12 aprilie la Campionatul Balcanic de Marş, din Bulgaria.

24.03.2014

     Am umplut podiumurile la naţionalele de marş!

     Mărşăluitorii clubului nostru au participat duminica trecută la campionatul naţional de marş pe şosea(seniori, tineret, juniori şi copii), organizat la Reşiţa, oraş ce a nutrit o tradiţie pentru aceste întreceri în ultimii ani. Şi în acest an, zona Banatului le-a priit craiovenilor, în special sportivilor de la CSM Craiova. Cu un sac plin de medalii s-au întors mărşăluitorii clubului nostru de la Reşiţa, printre care se află trei distincţii de aur, două de argint şi cinci de bronz. Un total de zece medalii, dintre care şase la întrecerile individuale şi patru la probele pe echipe, obţinute graţie următoarelor rezultate: Ştef Claudia(locul I – senioare, 20 km marş), Niţuleasa Alina(locul II – senioare, 20 km marş), Enache Georgiana(locul III – senioare, 20 km marş), Manolache Liliana(locul III – tineret, 20 km marş), Costea Speranţa(locul III – copii 1, 1 km marş), Manolache Bogdan(locul III – juniori 2, 10 km marş), Ştef Claudia, Niţuleasa Alina, Enache Georgiana( locul I – echipe senioare, 20 km marş), Manolache Liliana rvatu Adriana, Băţilă Alina(locul I – echipe tineret, 20 km marş), Manolache Liliana, Arvatu Adriana, Băţilă Alina(locul II – echipe senioare, 20 km marş), Aniţoaie Cosmin, Diaconu Robert, şi Petrişor Alexandru(locul III – echipă juniori I, 10 km marş). Sportivii amintiţi sunt pregătiţi de Ustabaceff Gabriela, Ilie Elena, Justinian Chirilă, Cristiana Cojocaru, Ştef Claudia şi Ştef Sebastian. De scos în evidenţă este faptul că podiumul la senioare a fost ocupat în întregime de către CSM Craiova, iar în întrecerea pe echipe tot clubul nostru a „rezervat” primele două poziţii ale ierarhiei. În ansamblu, rezultatele obţinute de mărşăluitori la Campionatul Naţional de la Reşiţa au un aspect benefic atât în mod cantitativ, dar şi calitativ, fiind o performanţă notabilă pentru atletismul craiovean contemporan. „ Este îmbucurător pentru noi faptul că s-a obţinut un număr considerabil de medalii la naţionalele de marş. Este încă o performanţă notabilă reuşită de sportivii clubului nostru, un adevărat galop de sănătate reuşit de mărşăluitorii de la CSM Craiova, de care Craiova atletică trebuie să ţină seama. În aceste zile mai puţin prolifice pentru atletismul din Bănie orice medalie este importantă, iar clubul nostru reuşeşte să menţină steagul sus în competiţiile naţionale.”, a declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova. Altfel, Ştef Claudia şi Niţuleasa Alina vor participa pe 12 aprilie la Campionatul Balcanic de Marş, din Bulgaria.

21.03.2014

     Suntem campioni naţionali la spadă!

     Echipa masculină de spadă a CSM Craiova a dobândit astăzi titlul de campion naţional la tineret(U23).

     Desfăşurat în perioada 20-21 martie, la Bucureşti, Campionatul Naţional de Tineret la spadă a constituit un concurs reuşit pentru spadasinii clubului nostru, care s-au întors cu medaliile de aur la gât în proba de echipe, şi cu o distincţie de bronz la proba individuală. Bolboceanu Tatian, Castravete Sebastian, Ricuţă Laurenţiu, Văduva Ciprian şi Anghel Bogdan au format echipa de succes a CSM Craiova, care a urcat pe prima treaptă a podiumului la întrecerea de echipe, din cadrul campionatului naţional de tineret, la spadă, devansând echipele corespondente a LPS Craiova(Locul II) şi CSU Craiova(Locul III). Joi, la proba individuală, Bolboceanu Tatian a tras pe planşă în semifinale, însă concursul s-a oprit în această fază pentru scrimerul nostru, acesta revenind în Bănie cu medalia de bronz. „ A fost un concurs foarte reuşit, băieţii au tras excelent în proba pe echipe, iar ca atare au venit şi medaliile de aur. După cum am prevăzut, am obţinut o medalie de bronz şi la individual, prin Bolboceanu Tatian. Sunt două rezultate importante pentru noi, mă bucură faptul că am început cu dreptul competiţiile naţionale, şi sperăm să continuăm în aceeaşi manieră.”, a declarat Jean Bărbosu, antrenorul secţiei de scrimă a CSM Craiova.

21.03.2014

     Mărşăluim pentru medaliile naţionale, la Reşiţa!

     Duminică, 23 martie, va avea loc la Reşiţa, Campionatul Naţional de Marş pe şosea, seniori, tineret, juniori şi copii. CSM Craiova va trimite la atac pentru medaliile naţionale un număr de 12 sportivi, printre care se află şi Ştef Claudia, medaliată cu bronz în proba de 20 de km marş, la Campionatele Mondiale din 2007. Pe lângă aceasta, vor mai mărşălui din partea clubului nostru, la senioare, în proba de 20 km marş: Niţuleasa Alina, Arvatu Neli, Manolache Liliana, Băţilă Alina, Artimon Andreea şi Enache Georgiana. În proba feminină de tineret vor bifa în clasament Arvatu Neli, Manolache Liliana, Băţilă Alina şi Artimon Andreea. Altfel, la 10 km marş băieţi, juniori II, va intra în cursă, de la CSM Craiova, Manolache Bogdan. În întrecerea juniorilor I vor mărşălui Ioci Petrişor, Diaconu Robert şi Ariţoaie Cosmin, în timp ce la categoria copiilor I va participa Costea Elena Speranţa, în proba de 1 km marş. La clasamentul echipelor, CSM Craiova va conta cu rezultatele de la feminin, seniori şi tineret, dar şi la masculin, cu sportivii de la juniori II.

19.03.2014

     Spadasinii iau cu asalt capitala

     Scrimerii clubului nostru vor participa la Campionatul Naţional de Tineret(U23) individual şi pe echipe, la spadă, desfăşurat la Bucureşti – Floreasca, în perioada 20-21 martie. CSM Craiova va fi reprezentat de cinci spadasini, care vor trage pe planşă în ambele probe, individual şi pe echipe. Astfel, Bolboceanu Tatian, Castravete Sebastian, Ricuţă Laurenţiu, Văduva Ciprian şi Anghel Bogdan se vor duela în capitală pentru o medalie naţională. Joi se va desfăşura întrecerea individuală, iar vineri urmează să se consume proba pe echipe. Spadasinii pleacă cu o şansă bună la medalii, având drept obiectiv câte o distincţie pentru fiecare întrecere. “ Suntem la primul concurs naţional din acest an şi ne dorim să avem o prezenţă cât mai convingătoare. Băieţii se simt bine şi avem şanse reale la cel puţin o medalie, dar eu cred că ne vom întoarce cu două medalii, una la individual şi una pe echipe.”, a declarat antrenorul secţie de scrimă a CSM Craiova, Jean Bărbosu.

19.03.2014

     Teo Matican a intrat în febra competiţiilor naţionale

     Theodor Matican, unul dintre sportivii craioveni exponenţiali care participă la concursurile rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi mentale, şi-a deschis sezonul de ciclism săptămâna trecută, concurând la proba specială a Cupei Niro, organizată de Federaţia Română de Ciclism şi desfăşurată la Bucureşti pe data de 17 martie. Teo a reuşit să parcurgă, ajutat de unul dintre cicliştii de renume în România, Mircea Romaşcanu, o tură a traseului propus de organizatori, pe o bicicletă specială, cu care va participa la mai multe concursuri interne şi în străinătate. Sportivul, în vârstă de 18 ani, este legitimat la secţia de ciclism a clubului CSM Craiova, dar pe lângă acest sport, el mai practică şi înotul sau schiul. În cadrul clubului craiovean, Teo este pregătit de antrenorul Viorel Chiliban la ciclism, iar de pregătirea fizică se ocupă fosta mare atletă craioveană Cristiana Cojocaru. Sâmbăta trecută, Teo Matican a participat şi la un concurs de înot, la Câmpina, unde a fost invitat de antrenoarea lui, Carmen Bunaciu. În perioada ce urmează, Teo va lua parte la diferite concursi, în ţară şi în străinătate, continuând să fie un exemplu demn de urmat pentru societate, exprimând o ambiţie şi voinţă extraordinară. “ Am deschis sezonul de ciclism, participând la Cupa Niro, proba specială, unde Teo a avut ocazia să pedaleze împreună cu o personalitate foarte importantă din ciclismul românesc, Mircea Romaşcanu. Am participat şi la un concurs de înot la Câmpina, tot săptămâna trecută, iar acum spre sfârşitul lunii vom încerca să ajungem la Campionatul European de Înot Special Olympics de la Monaco. Pentru ciclism avem în plan să trecem de la roţi ajutătoare, la tricicletă, dar acest lucru implică şi o investiţie destul de mare financiară. Oportunităţile ar fi cu totul altele în privinţa competiţiilor, dacă am reuşi acest lucru. Altfel, vom mai avea o competiţie foarte importană de ciclism la sfârşitul lunii august, unde noi sperăm să putem participa, organizată la Hamburg. În rest, vor mai fi concursuri interne organizate de Special Olympics, unde sperăm să avem rezultate cât mai bune.”, a declarat tatăl lui Teo, Sorin Matican. În altă ordine de idei, directorul CSM Craiova, Sorin Manda, este încântat că clubul pe care îl conduce are printre sportivii legitimaţi şi un astfel de performer şi ţine să îi ureze succes în tot ceea ce îşi propune pentru viitor, pe plan competiţional şi nu numai. “ Teo este un băiat extraordinar, un adevărat luptător. Gândiţi-vă numai la ce greutăţi trebuie să depăşească pentru a putea practica un sport şi el o face fără nicio ezitare. Clubul CSM Craiova este mândru să aibă un astfel de sportiv sub aripa sa, şi îi dorim cu toţii un an cât mai prolific pe plan competiţional şi desigur să îşi îndeplinească toate obiectivele propuse pentru restul activităţilor pe care le desfăşoară.”, a declarat Sorin Manda.

17.03.2014

     Luptătoarele au confirmat în capitală

     Elevele lui Petre Banciu şi-au consolidat prezenţa în finala Campionatului Naţional de Juniori, ocupând locuri pe podium la a doua etapă de calificări, organizată în Bucureşti, în perioada 14-16 martie, care a adunat la start peste 350 de sportivi. Astfel, Stângă Miruna(44 kg) şi-a depăşit toate adversarele prin tuş(un procedeu asemănător K.O-ului în box), clasându-se din nou pe prima poziţia a clasamentului, repetând performanţa de la prima rundă de calificări. A doua sportivă a clubului nostru care a obţinut calificarea în faza finală a campionatului de juniori este Staicu Larisa(59 kg), care s-a clasat pe locul trei la concursul din capitală. „Au fost rezultate bune, la care ne aşteptam. Sportivele noastre şi-au confirmat locul obţinut încă de la prima etapă de calficări în faza finală a campionatului naţional şi acum rămâne să ne întoarcem cu rezultate bune şi de la concursul cu medalii.”, a declarat Petre Banciu.

17.03.2014

     Veghea şi Ciobanu au obţinut calificarea în finala U21

     Cele două judoka de la CSM Craiova au obţinut rezultate bune la etapa zonă a Campionatului Naţional U21, desfăşurată în perioada 15-16 martie la Ploieşti. Veghea Nicoleta(Locul I - 78 kg) şi Ciobanu Delia(Locul II - 63 kg) şi-au asigurat week-end-ul trecut prezenţa în fază finală a întrecerii naţionale U21, prin locurile fruntaşe obţinute etapa zonală. Sportivele clubului nostru şi-au îndeplinit obiectivul avut pentru acest concurs şi au confirmat aşteptările antrenorului secţiei de judo a CSM Craiova, Nicola Adrian. “ Mă aşteptam la calificarea celor două sportive în finala campionatului naţional U21. Au avut o prestaţie bună la etapa de zonă de la Ploieşti, dar va trebui să repetăm acest lucru şi la faza naţională.”, a declarat Nicola Adrian.

17.03.2014

     Pugiliştii au boxat la Ion Joiţa în curte

     În perioada recentă, galele de box organizate la maestrul Ion Joiţa în curte au luat startul. Astfel că în urmă cu două săptămâni şi sâmbăta trecută în ringul amplasat în curtea antrenorului de la CSM Craiova, Ion Joiţa, au avut loc diferite meciuri de box, între copii, juniori şi cadeţi. În prima zi de sparing, pusă în practică în urmă cu două săptămâni, au fost organizate 11 meciuri, între pugiliştii legitimaţi la CSM Craiova şi CFR Craiova, iar sâmbăta trecută s-au desfăşurat 12 meciuri, între sportivii cluburilor CSM Craiova, CFR Craiova şi CS Târgu-Jiu, toate aceste partide având un caracter de verificare şi pregătire. Boxerii care au participat la aceste competiţii amicale sunt pregătiţi de Ion Joiţa(CSM Craiova), Dragomir Ion(CFR Craiova) şi Ninel Geică(CS Târgu-Jiu), iar meciurile au fost arbitrate de Dumitru Constantin şi Cărămidă Iulian. Galele de box găzduite de curtea maestrului Joiţa au avut un efect benefic asupra pugiliştilor, care şi-au încălzit mănuşile pentru concursurile oficiale ce vor urma. «  A fost o acţiune reuşită. Toţi pugiliştii care au luat parte la aceste gale de verificare au avut numai de câştigat. Orice meci de pregătire, mai ales că nu există presiunea unei competiţii oficiale, are o mică contribuţie la viitoarele performanţe. Sunt mulţumit de modul cum au boxat elevii mei şi sperăm că pe 7 aprilie, la Cluj, la Campionatul Naţional de Juniori să avem rezultate bune.”, a declarat maestrul Ion Joiţa, organizatorul galelor amintite. Asistând la câteva meciuri, directorul CSM Craiova, Sorin Manda, a rămas cu o impresie plăcută, şi consideră că aceste meciuri îi ajută pe sportivi în pregătirea viitoarelor competiţii şi de asemenea în obţinerea rezultatelor de valoare. “ Ne bucură foarte mult faptul că au început galele la maestrul Ion Joiţa în curte, chiar dacă nu este cel mai propice mediu, însă îi ajută foarte mult pe sportivi în pregătire. Am fost prezent la câteva partide şi pot să spun că am rămas cu o impresie plăcută. Pentru pugiliştii noştri aceste gale sunt benefice în perspectivă, pentru viitoarele competiţii oficiale, unde rezultatele vor conta.”, a declarat Sorin Manda.

14.03.2014

     Elevele lui Banciu se luptă în capitală

     La acest sfârşit de săptămână, în Bucureşti, se va desfăşura a doua etapă de calificări pentru Campionatul Naţional de Juniori, masculin şi feminin. Clubul nostru va fi reprezentat de trei luptătoare, Stângă Miruna(44 kg), Staicu Larisa(59 kg) şi Iani Cristina(44 kg), primele două fiind deja calificate în faza finală. Miruna este cotată cu o şansă bună la titlul de campioană anul acesta, fapt confirmat şi de prestaţia luptătoarei la prima etapă de calficări, când s-a clasat pe prima treaptă a podiumului. Staicu Larisa a venit pe cinci în prima rundă de a campionatului naţional de juniori şi este de asemenea calificată pentru ultimul act. Singura care va fi nevoită să prindă o clasare bună la întrecerea din capitală pentru a merge în faza finală este Iani Cristina. Antrenorul secţiei de lupte a CSM Craiova, Petre Banciu, este încrezător într-o nouă clasare bună a sportivelor sale. „ Mergem cu gândul la o clasare pe podium, mai ales pentru Stângă Miruna. Îmi pun mari speranţe în această sportivă că va reuşi să obţină anul acesta titlul de campionată şi de aceea sper să îşi confirme valoarea încă din etapele preliminarii. A făcut-o la prima rundă de calificări şi sperăm că va reuşi şi în capitală. Larisa şi Cristina vor lupta şi ele pentru o clasare fruntaşă, în principiu vizăm primele locuri.”, a declarat Petre Banciu. În altă ordine de idei, astăzi, vineri, a avut loc şi Adunarea Generală a Federaţiei de Lupte, în care profesorul Petre Banciu a participat în calitate de preşedinte al Asociaţiei de Lupte Dolj.

14.03.2014

     Ciobanu şi Veghea, la zona U21

     Cele două judoka legitimate la clubul nostru vor participa în perioada 15-16 martie la zona de calificări a Campionatului Naţional U21, la Ploieşti. Astfel, Ciobanu Delia(63 kg) şi Veghea Nicoleta(78 kg) vor încerca în acest sfârşit de săptămână să acceseze o clasare pe podium, care să le trimită în faza finală a întrecerii naţionale U21. Antrenorul judocanilor de la CSM Craiova, Nicola Adrian, crede că elevele sale pot obţine fără probleme calificarea la faza finală a campionatului naţional U21. „ Obiectivul nostru va fi calificarea pentru finala campionatului naţional, propriu-zis clasarea pe locurile 1-3 la faza de zonă, de la Ploieşti. Am încredere că Delia şi Nicoleta pot realiza acest lucru şi nu rămâne decât să vedem rezultatul la sfârşitul concursului.”, a declarat Nicola Adrian.

Pagina urmatoare...

Ministerul Tineretului si Sportului
Federatia
Romana de
Atletism
Federatia
Romana de
Box
Federatia
Ecvestra
Romana
Federatia
Romana de
Ciclism
Federatia
Romana de
Judo
Federatia
Romana de
Lupte
Federatia
Romana de
Radioamatorism
Federatia
Romana de
Sah
Federatia
Romana de
Scrima
Federatia
Romana de
Tenis
Ministerul
Tineretului si
Sportului