Informatii de interes public

Noutati

------- 19.08.2019 -------

Vlad Gruia, pe podiumul național la călărie



------- 26.03.2018 -------

Luptătorii au luat medalii la Târgu Mureș. CSM Craiova, pe primul loc la fete



------- 07.03.2018 -------

Echipa de junioare s-a impus în prima etapă a Campionatului Național



------- 28.02.2018 -------

Trei medalii pentru pugiliștii lui Cucu



------- 19.06.2017 -------

Alexandru Coman și Robert Gună și-au disputat finala Campionatului Național U12!



------- 12.06.2017 -------

Adina Irimia, campioană națională la cadeți



------- 08.05.2017 -------

Vasile Braia a ocupat locul trei la Turul Devei



------- 24.04.2017 -------

Argint național pentru judoka Dorina Prejbeanu



------- 24.04.2017 -------

Pugiliștii au luat un aur și un bronz de la Cupa României de Tineret



------- 20.03.2017 -------

Luptătorii cadeți s-au calificat în finală



------- 20.03.2017 -------

Cinci medalii naționale pentru mărșăluitoare






 


 

 

 

Pagina precedenta...

19.06.2017

     Alexandru Coman și Robert Gună și-au disputat finala Campionatului Național U12!

     Cei doi practicanți de tenis de câmp legitimați la clubul nostru au demonstrat că sunt cei mai buni din țară la categoria lor de vârstă întâlnindu-se în finala probei de simplu, dar și în cea de dublu, din cadrul Campionatului Național U12 care a avut loc între 11 și 17 iunie la Brăila. Alexandru Coman a început competiția din postura primului favorit, iar Robert Gună a fost cel de-al treilea favorit la câștigarea trofeului. Meciul pentru stabilirea campionului național a fost întrerupt din cauza ploii jucându-se un singur set, iar la reluarea partidei Robert Gună nu a mai putut evolua pentru că a trebuit să plece la un turneu în Ungaria, astfel că Alexandru Coman a câștigat trofeul. Deși nu au format o pereche împreună, cei doi sportivi de la CSM Craiova s-au întâlnit și în ultimul act al probei de dublu masculin, în care au evoluat perechile Alexandru Coman/David Manu (Alba Iulia) și Robert Gună/George Cosma (Slatina). Finala la această probă nu s-a mai disputat deloc fiindcă partenerul lui Robert a abandonat competiția. Coman a cucerit în acest fel două titluri naționale, în timp ce Gună a obținut de două ori argintul. Ambii jucători sunt pregătiți de antrenorul Alex Banciu, care a fost premiat de către organizatori cu titlul de cel mai bun antrenor. “Alex Coman și Robert Gună au jucat finala între ei, ceva mai rar întâlnit ca doi colegi de club să se întâlnească în finală. Din păcate ploaia a încurcat meciul, iar partida nu s-a mai putut încheia pentru că Robert a trebuit să plece în Ungaria unde era înscris la un turneu. Este un rezultat neașteptat pentru mine într-un mod pozitiv. Sunt foarte bucuros că după munca depusă au reușit să joace amândoi finala națională. Mulțumesc organizatorilor pentru premiul acordat pentru rezultatele obținute.”, a declarat Alex Banciu, antrenorul secție de tenis de câmp din cadrul CSM Craiova.

 

12.06.2017

     Adina Irimia, campioană națională la cadeți

     Secția de lupte a clubului nostru a adăugat noi medalii naționale în colecția din acest an. Campionatul Național de Cadeți, desfășurat sâmbătă și duminică la Botoșani, s-a dovedit de bun augur pentru sportivii noștri, care s-au întors din Moldova cu patru medalii, dintre care un titlu național. Aurul a ajuns la Adina Irimia, care a fost cea mai bună la categoria 70 de kg, în timp ce medaliile de argint au fost primite de George Berbecaru (58 kg) și Ruth Badea (43 kg), toți cei trei fiind pregătiți de antrenorul Petre Banciu. Pe locul trei s-a clasat Ana Maria Cristescu cucerind bronzul la 43 de kg, aceasta aflându-se sub îndrumarea lui Valentin Boboșca. Grație rezultatelor obținute de fete, plus cele două medalii adjudecate de luptătoarele de la LPS Petrache Trișcu, Violeta Măicănescu (52 kg – locul 2) și Simona Zidaru (60 kg – locul 1), care au punctat în clasamentul pe echipe pentru CSM Craiova, clubul nostru a ocupat a treia treaptă a podiumului în ierarhia generală pe cluburi la întrecerea feminină.

 

08.05.2017

     Vasile Braia a ocupat locul trei la Turul Devei

     Deși are doar 13 ani, ciclistul Vasile Braia a reușit să se claseze pe podium în cadrul competiției Turul Devei, desfășurată în perioada 6-7 mai, unde a participat la o categorie superioară de vârstă (15-19 ani). Sportivul nostru s-a situat pe locul trei la finalul concursului după ce a ocupat aceeași poziție la fiecare din cele două etape ale întrecerii, cea de contratimp individual în pantă și cea de fond (42 km). “A fost o competiție excelentă pentru noi în niște condiții deosebite de efort. Vasilică a obținut locul trei la categoria 15-19 ani pentru că la acest concurs nu a existat categoria lui de 13 ani. Se vede că este un copil foarte talentat, a putut să depășească sportivi mai mari decât el, iar întrecerea în sine a fost una dificilă, cu un traseu greu. Ne bucurăm de acest rezultat și sperăm să continuăm pe aceeași linie ascendentă.”, a declarat Viorel Chiliban, antrenorul secției de ciclism a CSM Craiova.

 

24.04.2017

     Argint național pentru judoka Dorina Prejbeanu

     De curând, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat Campionatul Național de Judo U14, la care clubul nostru a fost reprezentat pe podium. Judoka medaliată de la CSM Craiova este Dorina Prejbeanu, care a obținut argintul în limitele categoriei 32 kg. Alte două sportive ale clubului nostru au mai fost aproape de o prezență pe podium la Râmnicu Vâlcea, dar au ocupat doar locul cinci, fiind vorba despre Daria Gheorghe (44 kg) și Maia Iordache (32 kg). Secția de judo a clubului este pregătită de Adrian Nicola.

 

24.04.2017

     Pugiliștii au luat un aur și un bronz de la Cupa României de Tineret

     Doi dintre boxerii clubului nostru pregătiți de Constantin Cucu au avut evoluții meritorii care le-au adus medalii la Cupa României de Tineret de la Piatra Neamț. Aurul i-a revenit lui Michael James Constantin (91 kg), care a trecut în finală de un pugilist din Pitești, în timp ce pe a treia treaptă a podiumului a urcat Bogdan Cioc (56 kg), acesta pierzând în meciul pentru a intra în finală contra câștigătorului categoriei. “Sunt foarte mulțumit de evoluțiile sportivilor mei la această Cupă a României. Am obținut două medalii, un aur și un bronz. Michael Constantin a boxat în primul meci cu un sportiv de la SCM Craiova, iar apoi a trecut în finală de un piteștean. Este un sportiv de mare perspectivă, acest rezultat ne dă speranțe pentru Campionatul Național de tineret care va avea loc în toamnă. El are șanse să prindă un loc și la europenele de tineret, este unul dintre potențialii sportivi. Bogdan Cioc a avut o concurență mai mare, au fost 16 sportivi la categoria lui, iar el a câștigat două meciuri pentru a obține bronzul, dar a pierdut în partida pentru finală cu cel care a câștigat în cele din urmă această categorie. Am mai avut un boxer în competiție, pe Marius Cîțu la 69 kg, dar a pierdut în primul meci cu un sportiv de la Brăila.”, a declarat antrenorul Constantin Cucu.

 

20.03.2017

     Luptătorii cadeți s-au calificat în finală

     La Zalău, între 17 și 19 martie, a avut loc turneul de calificare pentru finala națională la individual de cadeți și pentru naționalele de echipe, clubul CSM Craiova urmând să aibă reprezentanți la ambele competiții în care sunt puse în joc medalii. Pe locuri eligibile pentru calificarea în finală s-au clasat Ana Maria Cristescu (40 kg - locul I), Adina Irimia (70 kg - locul I), George Berbecaru (58 kg - locul III), Raul Capră (69 kg - locul V) și Cătălin Irimia (69 kg - locul V). La echipe, CSM Craiova va fi prezentă în finală cu formația de fete, din care mai fac parte, pe lângă cele două luptătoare menționate anterior, alte patru sportive de la CSM Drobeta, Adina Giurea, Valentina Ungureanu, Roxana Capezan și Elena Bușoi, precum și luptătoarea de la LPS Petrache Trișcu Craiova, Violeta Măicănescu. În această componență, echipa clubului nostru a obținut primul loc la turneul de calificare de la Zalău. Luptătorii de la CSM Craiova sunt pregătiți de Petre Banciu.

 

20.03.2017

     Cinci medalii naționale pentru mărșăluitoare

     Practicantele marșului de la CSM Craiova au avut rezultate bune în cadrul Campionatului Național de Marș rezervat tuturor categoriilor de vârstă, ce a avut loc sâmbătă la București. În total, reprezentantele clubului nostru au obținut cinci distincții, dintre care una singură de aur. Pe prima treaptă a podiumului a urcat Ionela Olteanu în cursa junioarelor 1 (10 km), performanța sa contribuind de asemenea și la clasarea echipei pe locul secund la această categorie, din care au mai făcut parte Anne Marie Koch (locul 9) și Adriana Iordache (locul 10). Speranța Costea a mai adus o medalie de bronz în proba de 5 km la junioare 2, iar echipa formată din Liliana Manolache, Alina Bățilă și Laura Brotac, au cucerit argintul la tineret și bronzul la senioare (20 km). Toate sportivele, cu excepția Laurei Brotac care este antrenată de Luminița Oprea, sunt pregătite de antrenoarea Gabriela Ustabaceff.

 

Pagina urmatoare...

Ministerul Tineretului si Sportului
Federatia
Romana de
Atletism
Federatia
Romana de
Box
Federatia
Ecvestra
Romana
Federatia
Romana de
Ciclism
Federatia
Romana de
Judo
Federatia
Romana de
Lupte
Federatia
Romana de
Radioamatorism
Federatia
Romana de
Sah
Federatia
Romana de
Scrima
Federatia
Romana de
Tenis
Ministerul
Tineretului si
Sportului